Regulament

ℹ️ INFORMAȚII IMPORTANTE

Înainte de a vă înscrie online la eveniment, vă rugăm să citiți cu atenție Regulamentul competiției, precum și celelalte secțiuni disponibile pe pagina oficială strugurun.ro .

Prin înscrierea la StruguRUN, fiecare participant acceptă automat Regulamentul oficial al competiției. Orice solicitare care contravine prevederilor din regulament nu va fi luată în considerare de către organizatori.

Nelectura atentă a regulamentului și a informațiilor disponibile pe site nu poate fi invocată drept lipsă de informare. Organizatorii StruguRUN oferă toate detaliile relevante cu privire la participare, condiții, reguli și recomandări prin intermediul platformelor oficiale. Concurenții care aleg să se înscrie fără a consulta în întregime aceste informații își asumă responsabilitatea pentru eventualele neplăceri survenite înainte, în timpul sau după eveniment.

🏷️ CONTRIBUȚIA DE PARTICIPARE

Contribuția de participare la StruguRUN este considerată o donație care susține organizarea și desfășurarea acestui eveniment sportiv și comunitar.

📅 Plata contribuției trebuie efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la completarea formularului de înscriere online.
⚠️ Dacă plata nu este efectuată în acest interval, înregistrarea va fi ștearsă automat din tabelul participanților, iar înscrierea va putea fi reluată doar în limita locurilor disponibile.

📌 Regulament actualizat pe data de 06.09.2025

Citiți cu atenție regulamentul înainte de a vă înscrie la StruguRUN – 13.09.2025

Înainte de a vă înscrie online la eveniment, vă rugăm să citiți cu atenție prezentul Regulament și celelalte secțiuni disponibile pe site-ul strugurun.ro.

Prin înscrierea la această competiție, concurenții acceptă automat termenii și condițiile prezentului Regulament. Orice solicitare care contravine celor prevăzute în regulament nu va fi luată în considerare.

Organizatorul, Asociația Club Sportiv Share Your Run, este o organizație non-profit, fără activitate economică. Concursul StruguRUN nu reprezintă un produs sau serviciu oferit contra cost, ci este o manifestare sportivă dedicată amatorilor și profesioniștilor, posibilă exclusiv datorită:

  • contribuțiilor de participare ale concurenților,
  • sprijinului oferit de sponsori și parteneri,
  • pasiunii pentru mișcarea în natură,
  • muncii desfășurate în afara programului de lucru,
  • precum și dedicării voluntarilor noștri.

StruguRUN este o competitie sportiva de alergare de tip Trail Running in aer liber organizata de Asociatia Club Sportiv Share Your Run. 

Competitia are 3 probe de concurs: proba de Semimaraton , cu o lungime totală a traseului de aproximativ 22 km, proba de Cros, cu o lungime totală a traseului de aproximativ 12 km, respectiv Cursa Familiei cu o lungimea  traseului de 5 km.

Startul și Sosirea vor avea loc în localitatea Odobești, în data de 13.09.2025.

Startul se va da diferențiat, la intervale orare distincte pentru fiecare probă, pentru a evita aglomerarea în zona de start.

Toate traseele se desfășoară pe drumuri publice, drumuri forestiere, poteci ciobănești și poteci nemarcate, fiind semnalizate corespunzător de către organizatori, voluntari și arbitri (prin bandă de plastic, săgeți, spray colorat etc.).
Pe traseu pot exista porțiuni scurte neamenajate, pante cu înclinație mare și zone accidentate.

Traseele traversează pajiști, zone împădurite și văi, iar acestea necesită din partea participanților experiență și cunoștințe specifice, cum ar fi:

  • Participarea anterioară la cel puțin o cursă de tip trail running pe teren accidentat, întrucât traseul prezintă dificultăți tehnice și pot apărea condiții meteo nefavorabile (ploaie, vânt puternic etc.).
  • Capacitatea de a parcurge în siguranță un traseu de alergare prin zone împădurite și pe drumuri forestiere.
  • Simțul orientării, chiar și în condiții de vreme rea și vizibilitate redusă.
  • Atitudine de fair-play și colegialitate, cu acțiuni corespunzătoare în situații ce impun sprijin reciproc.
  • Cunoașterea regulilor de comportament în caz de pericol, având în vedere că zona nu este acoperită integral de echipe de salvatori, iar serviciul de ambulanță va staționa în zona Start/Sosire.
  • Înțelegerea faptului că, indiferent de măsurile de siguranță luate de organizatori, nu toate riscurile pot fi eliminate, dat fiind specificul competiției, mediul natural și condițiile în care se desfășoară.
  • Asumarea responsabilității că nicio recompensă sau premiu nu este mai importantă decât sănătatea și siguranța proprie sau a altor participanți, și adoptarea unei conduite corespunzătoare atunci când se identifică sau se simte un pericol.

StruguRUN este o competiție de alergare trail running, individuală, contracronometru, în aer liber. Evenimentul va avea loc cu prezența spectatorilor, respectând toate măsurile de siguranță și protecție individuală.

  1. TRASEU

1.1 Scurta descriere “ ȘARBA Half” –    22 km cu 850 m D+

Cursa supremă, îmbinând alergarea montană, peisajele viticole și istoria locului. Traseul trece prin păduri încărcate de povești, Dealul Măgura Odobești și Vârful Hoților, oferind o experiență de neuitat pentru cei dornici să-și depășească limitele.

Semimaratonul “ ȘARBA Half” reprezintă provocarea supremă a competiției, un traseu spectaculos care îmbină alergarea montană, peisajele viticole și istoria regiunii într-o cursă memorabilă.

Startul urmează aceeași rută ca și celelalte probe, având traseu comun cu Cursa Populară și Crosul până la punctul de cotitură. De aici, alergătorii de la Semimaraton continuă pe urcarea spre Dealul Sarba și apoi prin viile Cramei Sarba Odobești, trecând prin rândurile de viță-de-vie. După traversarea acestui peisaj unic, traseul ajunge la stația de creare a vinului, unde concurenții vor beneficia de un checkpoint special oferit de partenerul nostru, Crama Sarba Odobești.

Din acest punct, începe adevărata aventură montană. Se continuă urcarea spre Dealul Măgura Odobești, unde potecile străbat păduri pline de istorie, amintind de luptele din Primul Război Mondial și de legendarul Drum al Nemților. Aici, fiecare pas te poartă printr-un loc încărcat de povești, unde natura și trecutul se împletesc într-un cadru impresionant.

Înainte de a ajunge pe Vârful Hoților (530 m altitudine), traseul face o cotitură spre stânga și începe o coborâre continuă, reintrând pe segmentul comun cu traseele de Cros și Cursa Populară. De aici, se urmează același traseu de revenire spre zona de start/finish.

Cu un total de 22 km și aproximativ 850 m diferență de nivel, Semimaratonul este un test complet de anduranță, tehnică și determinare. O cursă în care alergătorii nu doar că își depășesc limitele, dar trăiesc o experiență autentică, alergând prin istorie, păduri și peisaje viticole de neuitat!
Timp limită de parcurgere a traseului 5 h

1.2 Scurta descriere “VIȚA Cros” – 12 km cu 500 m D+

O provocare autentică pentru iubitorii alergării pe teren variat, combinând urcări solicitante, panorame spectaculoase și o alergare unică prin viile Cramei Sârba Odobești.

Proba de Cros “VIȚA Cros” este dedicată celor care iubesc alergarea pe teren variat și vor să experimenteze o provocare autentică, combinând efortul intens cu priveliști spectaculoase.

Startul este comun cu cel al Cursei Populare, urmând poteca prin pădure, cu malul dealului pe dreapta și albia râului Milcov pe stânga. La punctul de cotitură al Cursei Populare, traseul de Cros se desprinde și începe o urcare susținută spre Dealul Sarba, unde pe o distanță de 2 km se acumulează 200 m diferență de nivel. Efortul este răsplătit odată ajunși pe culmea dealului, unde se deschide o panoramă spectaculoasă asupra viilor Cramei Sârba și a orașului Odobești.

De aici, traseul continuă spre dreapta, printr-o potecă îngustă, ca într-o adevărată “bălie” naturală, unde alergătorii sunt înconjurați de pădure pe dreapta și rândurile de viță-de-vie pe stânga. După aproximativ 2 km de coborâre rapidă și tehnică, se intră în via Cramei Sarba Odobești, unde se aleargă chiar printre rândurile de viță-de-vie, oferind o experiență unică și autentică.

Traseul revine apoi spre punctul de cotitură inițial, urmând aceeași coborâre pe care s-a urcat, pentru ca ultima parte a cursei să fie comună cu cea a Cursei Populare, până la linia de finish.

În total, proba de Cros însumează aproximativ 12 km cu 500 m diferență de nivel, fiind un test excelent de rezistență și tehnică pentru cei care îndrăgesc alergarea pe teren accidentat. O cursă care îmbină frumusețea naturii cu spiritul aventurii și satisfacția depășirii propriilor limite!

Timp limită de parcurgere a traseului 3 h

1.3 Scurta descriere “MUST Run&Fun” – 5 km cu 100 m D+

Potrivită pentru alergători de toate nivelurile, această probă accesibilă și spectaculoasă traversează peisajele naturale ale Odobeștiului, pe un traseu pitoresc prin pădure, de-a lungul râului Milcov.

Cursa Populară MUST Run&Fun este proba ideală pentru alergătorii de toate nivelurile, oferind un traseu accesibil, dar spectaculos, prin peisajele naturale ale Odobeștiului.

Startul se dă din noua zonă de agrement a orașului Odobești, de unde participanții pornesc pe o potecă pitorească prin pădure. Pe prima parte a traseului, malul dealului se află pe partea dreaptă, iar albia râului Milcov pe stânga, direcția inversându-se la întoarcere. Cursa are o distanță de aproximativ 5 km (2,5 km dus – 2,5 km întors) și urmează un drum natural, cu porțiuni de pietriș care adaugă un plus de dinamism alergării. 

Traseul este comun până la punctul de cotitură cu participanții de la probele de cros și semimaraton, oferind astfel ocazia de a împărtăși energia și entuziasmul competiției alături de ceilalți alergători.

Fie că ești la prima competiție sau vrei să te bucuri de o alergare relaxantă într-un cadru natural, Cursa Populară este alegerea perfectă pentru o experiență autentică în mijlocul naturii!

 Timp limită de parcurgere a traseului 1.5 h

Este interzisă continuarea traseului pentru concurenții care nu se încadrează în timpii limită; cei care nu respectă această regulă vor primi interdicție de a mai participa la evenimentele organizate de către Asociația Club SportivShare Your Run și partenerii noștri. Siguranța dumneavoastră este prioritară!

  1. CATEGORII SI PREMII

2.1 Condiții generale de participare

  • Vârsta minimă pentru participare la probele competitive (ȘARBA Half & VIȚA Cros) este de 18 ani împliniți până la data de 13.09.2025.
  • La cursa MUST Run&Fun, pot participa și copii de orice vârstă, cu condiția să fie însoțiți de un adult.
  • Participarea este permisă doar persoanelor apte din punct de vedere medical pentru efort fizic prelungit.

2.2 Toți participanții trebuie să semneze, la ridicarea kitului de concurs:

  • o declarație de responsabilitate și protecție a datelor, prin care confirmă că:
    • au fost informați și înțeleg regulamentul competiției,
    • își asumă toate riscurile medicale, juridice și organizatorice legate de participare.

Declarația se semnează fizic sau electronic. În lipsa semnăturii, organizatorul poate refuza participarea.

Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza startul sau continuarea cursei pentru participanții:

  • neapți fizic/psihic,
  • aflați sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,
  • cu echipament inadecvat sau stare vizibil alterată de sănătate.

2.3 Categorii de vârstă

ȘARBA Half & VIȚA Cros
Masculin & Feminin:

  • < 35 ani
  • 35–50 ani
  • >50 ani

MUST Run&Fun

  • Open General (Masculin & Feminin)

⚠️ La stabilirea categoriei se ia în calcul vârsta împlinită la data concursului.

2.4 Premiere și clasamente

  • Concurenții premiați la Open General NU vor fi premiați și la categoria de vârstă.
  • Open General (Masculin & Feminin) – premii în bani și/sau premii în produse și/sau obiecte oferite de sponsori.
  • Categorii de vârstă (locurile 1, 2, 3) – premii în produse și/sau obiecte oferite de sponsori.
  • MUST Run&Fun – doar premii în produse, la Open General.

📌 Premierea se face doar pentru categoriile în care sunt înscriși minimum 3 concurenți.
Dacă o categorie are mai puțin de 3 participanți, se comasează cu categoria de vârstă inferioară.

2.5 Toți participanții care finalizează cursa în limitele de timp regulamentare vor primi:

  • 🏅 Medalia oficială StruguRUN
  • 📜 Diplomă de participare (în format online)

2.6 Prin înscriere, plată și participare, fiecare concurent:

  • confirmă că a citit și acceptat regulamentul competiției;
  • își asumă toate riscurile legate de participare (vreme, traseu, trafic, condiții meteo, echipament etc.);
  • este responsabil pentru propriile acțiuni în contextul desfășurării evenimentului.
  1. ÎNSCRIEREA ÎN CONCURS

3.1. Înscrierea la StruguRUN se face exclusiv prin completarea formularului online din secțiunea Înscriere, până la data de 31.08.2025 -> 07.09.2025 . Nu se fac înscrieri la fața locului în ziua cursei (13.09.2025).

3.2. Înainte de a vă înscrie online, vă rugăm să citiți cu atenție informațiile tehnice referitoare la trasee și să vă asigurați că alegeți proba care corespunde cel mai bine nivelului vostru de pregătire sportivă. Suntem oricând disponibili pentru sfaturi legate de alegerea traseului potrivit, informații despre programe de antrenament sau antrenori cu care colaborăm, la adresa contact@strugurun.ro sau pe pagina noastră de Facebook: StruguRUN.

Taxele de înscriere pentru probele StruguRUN sunt următoarele:

Cursa Populara MUST Run&Fun

  • 100 lei /persoana – 1 Mai 2025 – 31 August 2025

Cros – “Vița Cros”

  • 120 lei (etapa 1 – 1 Mai 2025 – 5 Mai 2025 );
  • 150 lei (etapa 2 – 6 Mai 2025 – 31 August 2025);

Semimaraton – “Șarba Half”

  • 140 lei (etapa 1 – 1 Mai 2025 – 5 Mai 2025 );
  • 170 lei (etapa 2 – 6 Mai 2025 – 31 August 2025);

3.3 Modalități de plata a taxei de înscriere:

  • Plata cu cardul la secțiunea înscriere 

3.4. Posibilitatea înscrierii la fața locului, în ziua concursului, va fi anunțată ulterior, în funcție de capacitatea logistică a organizatorului.

3.5. Schimbarea probei de concurs: În cazul în care un concurent dorește să își schimbe proba pentru care s-a înscris, acesta poate face acest lucru printr-un e-mail trimis la adresa contact@strugurun.ro, până la data de 31.08.2025.

3.6. Kit-ul de participare

În schimbul taxei de participare, fiecare concurent va primi un kit de concurs, ce va fi oferit la ridicarea pachetului de participare.

Cursa VIȚA Cros și ȘARBA Half

Kitul de concurs va include:

  • conținutul exact va fi anunțat la o dată ulterioară, prin canalele oficiale de comunicare StruguRUN.

Cursa MUST Run&Fun (Cursa Familiei)

Kitul de concurs va include:

  • conținutul exact va fi anunțat la o dată ulterioară, prin canalele oficiale de comunicare StruguRUN.

3.7. Anularea înscrierii și a participării

  • După completarea înscrierii, dacă în termen de 5 zile de la completarea formularului sau în termen de 24 de ore de la primirea notificării cu titlul “Plată întârziată”, nu se efectuează plata, înscrierea va fi anulată automat.
  • Dacă, dintr-un motiv întemeiat, o persoană înscrisă online dorește să își anuleze participarea, aceasta poate trimite o solicitare prin e-mail la contact@strugurun.ro.
  • În cazul anulării înscrierii, TAXA DE PARTICIPARE NU SE RESTITUIE, însă locul poate fi cedat unui alt concurent.
    Îi încurajăm pe cei care nu mai pot participa să transfere taxa altei persoane și să anunțe organizatorul printr-un e-mail trimis la adresa contact@strugurun.ro, până la data de 31.08.2025 .

3.8. În cazul neprezentării la start, abandonului, retragerea din orice motiv, sau anularea competiției din motive de forță majoră sau alte circumstanțe care nu depind de organizator, TAXA DE PARTICIPARE NU SE RESTITUIE.

  1. ECHIPAMENT

 Echipament obligatoriu : 

  • Numar concurs la vedere (asigurat de organizatori).
  • Incaltaminte adecvata tip trailrunning (incaltamintea de asfalt nu este acceptata)
  • Recipient apa minim 150 ml (nu vor fi pahare unica folosinta in punctele alimentare)

Echipament recomandat Semimaraton + Cros:

  •  Folie supravietuire
  • Telefon mobil functional
  • Bete treking
  • Fluier
  • Crema protectie fata 50+
  • Foita vant/ploaie

In functie de prognoza meteo, echipamentul obligatoriu se poate modifica (prin renuntare sau adaugare) iar acest lucru va fi anuntat la ședinta tehnica de catre organizator

  1. NUMAR DE CONCURS

5.1. Numărul de concurs și pachetul de participare vor fi înmânate participantului în momentul validării înscrierii (locația va fi comunicată ulterior), după completarea și semnarea declarațiilor necesare și achitarea taxei de participare.

5.2. Numărul de concurs trebuie purtat vizibil pe toată durata cursei.

5.3. Numărul de concurs nu trebuie tăiat, modificat sau deteriorat în niciun fel. Nerespectarea acestei reguli atrage descalificarea.

5.4. Numărul de concurs are și rol de acreditare, oferindu-i posesorului anumite drepturi după finalizarea cursei (inclusiv ridicarea alimentelor).

  1. VALIDARE / SEDINTA TEHNICA

6.1. Validarea înscrierilor va avea loc în zona de Start/Sosire

6.2. Ședința tehnică va avea loc înainte de startul fiecărei probe și va conține informații importante legate de traseu, semnalizare, puncte de alimentare și măsuri de siguranță.

6.3. Secretariatul concursului va fi amplasat în zona Start/Sosire, la Rădăcini de Odobești.

  1. CRONOMETRAJ

7.1 Cronometrajul se va realiza la secundă. În funcție de situația epidemiologică din ziua concursului, startul va fi dat fie diferențiat (individual sau în valuri), fie în grup, conform indicațiilor organizatorilor.

  1. PROGRAM

⏰ 07:30 – 09:30 → Ridicarea kiturilor de concurs și înregistrarea participanților

⏰ 10:00→ Ședința tehnică și briefing-ul cursei

⏰ 10:15 → Start Semimaraton (21 km)

⏰ 10:30 → Start Cros (12 km)

⏰ 10:40 → Start Cursa Populară (5 km)

⏰ 13:30 → Festivitatea de premiere 

⏰ 14:30 → Închiderea oficială a evenimentului

*Programul evenimentului poate suferi modificări și adaptări. Orice schimbare va fi anunțată din timp pe site și pe paginile oficiale de social media StruguRUN. Vă invităm să ne urmăriți pentru cele mai noi informații.

  1. PUNCTE DE CONTROL/ REVITALIZARE/ HIDRATARE

9.1. Pe traseu vor fi amplasate puncte de control obligatorii. Participanții care nu trec printr-un punct de control, indiferent de motiv, vor fi descalificați. Numărul de concurs al fiecărui competitor poate fi notat în ordinea sosirii la fiecare punct de control.

9.2. Traseele de concurs, descrise în secțiunea „Trasee”, vor include puncte de hidratare/alimentare, puncte de revitalizare și puncte de control. Locațiile exacte ale acestora vor fi comunicate ulterior prin canalele oficiale de comunicare: site-ul web, pagina de Facebook etc.

  1. SOSIREA

10.1 Linia de sosire este comuna cu cea de start, fiind amplasată la Rădăcini de Odobești .

  1. OPRIREA / RETRAGEREA DIN CURSA:

11.1. Organizatorul își rezervă dreptul de a opri un participant în cazul în care acesta s-a accidentat după start și starea sa de sănătate nu îi mai permite continuarea cursei sau în alte situații excepționale.

11.2. Orice participant care nu mai poate sau nu mai dorește să continue cursa, indiferent de motiv, este obligat să anunțe organizatorul în unul dintre următoarele moduri: la punctul de start, la punctele de control, la sosire sau telefonic, la numărul de urgență care va fi comunicat la ședința tehnică și notat pe numărul de concurs.

11.3. Neanunțarea retragerii din cursă va conduce la inițierea unei operațiuni de căutare și salvare, costurile acesteia urmând a fi suportate de participantul implicat.

11.4. Retragerea din cursă va fi confirmată prin semnătură pe foaia de arbitraj.

11.5. Orice participant care se retrage din cursă va primi sprijin pentru a identifica cea mai potrivită variantă de retragere, însă este responsabil pentru: transportul propriu, ruta aleasă și acțiunile întreprinse după momentul și locul retragerii. Fac excepție cazurile grave în care participantul nu se poate deplasa prin mijloace proprii.

  1. CONSERVAREA NATURII

12.1 StruguRUN se desfășoară de-a lungul râului Milcov, pe domeniul privat al Cramei Șarba și în zona Măgura Odobești, un sit protejat din rețeaua SPA (Situri de Protecție Avifaunistică).

12.2 Lăsarea sau aruncarea de resturi, ambalaje, echipamente pe traseu și/sau distrugerea deliberată a mediului înconjurător va atrage DESCALIFICAREA IMEDIATĂ din competiție.

  1. AJUTOR

13.1. Fiecare concurent va alerga individual, fără ajutor extern pe traseu din partea altor persoane (transportul echipamentului, purtarea numărului de concurs, etc.).

13.2 Concurenții pot primi ajutor sau indicații din partea altor persoane doar în punctele de alimentare.

  1. ALTE REGULI

14.1. Traseul de concurs nu este închis traficului (autovehicule, vehicule, pietoni, turiști, animale etc.). Acest fapt implică obligația participanților de a respecta regulile de conduită în trafic impuse de lege. Orice accident provocat și/sau în care sunt implicați participanți la StruguRUN, survenit în timpul desfășurării concursului din cauza nerespectării regulamentului și a regulilor de circulație, va fi în responsabilitatea exclusivă a celor implicați.

14.2. Fiecare participant are obligația de a urma traseul oficial, de a respecta indicațiile arbitrilor și de a nu folosi scurtături sau alte mijloace care oferă avantaje neloiale.

14.3. Toți concurenții trebuie să dea dovadă de fair-play: să permită depășirea de către un concurent mai rapid fără a-l obstrucționa și să acorde asistență unui alt participant aflat în dificultate, dacă acesta o solicită.

14.4. Traseele sunt neamenajate și neprotejate, ceea ce implică un risc de accidentare și/sau deces, din cauza pericolelor inerente competițiilor outdoor. Acestea includ, fără a se limita la: coliziuni cu autovehicule sau alte vehicule, pietre, copaci, persoane, alte obiecte, căderi, alunecări, insolație, deshidratare, arsuri, căderi de pietre sau pământ, grindină, viituri, furtuni, fulgere, animale, incendii sau efort fizic intens.

14.5. Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru niciun fel de accident sau prejudiciu apărut ca urmare a participării la StruguRUN. Aceștia își rezervă dreptul de a modifica sau ajusta traseul în funcție de condițiile meteo, starea terenului sau de a opri cursa în cazuri excepționale. Orice modificare a traseului va fi semnalizată corespunzător (ca și întregul traseu) și comunicată concurenților cel târziu la ședința tehnică din preziua concursului.

  1. PENALIZARE/DESCALIFICARE

15.1. Aruncarea pe traseu a ambalajelor sau a altor deșeuri este strict INTERZISĂ. Acest aspect va fi atent monitorizat de către voluntari și arbitri de traseu și va duce la DESCALIFICARE imediată.

15.2. Lipsa oricărui obiect din echipamentul obligatoriu atrage după sine DESCALIFICAREA.

15.3. Ratarea unui punct de control sau neparcurgerea integrală a traseului oficial va duce la DESCALIFICARE.

15.4. Nerespectarea regulamentului competiției constituie motiv de DESCALIFICARE.

15.5. Orice comportament nesportiv față de alți participanți, oficiali, spectatori sau alte persoane va fi sancționat cu DESCALIFICAREA.

15.6. Modificarea sau înlocuirea numărului de concurs este INTERZISĂ și atrage DESCALIFICAREA.

15.7. Continuarea traseului „pe propria răspundere”, în afara concursului, după expirarea timpilor limită, va duce la DESCALIFICARE și INTERZICEREA participării la evenimentele viitoare organizate de Asociația Club Sportiv Share Your Run.

15.8. Taxa de participare nu va fi returnată în cazul descalificării, indiferent de motiv.

  1. CONTESTATII

16.1. Orice participant poate face contestatie impotriva altui participant care nu a respectat regulile competitiei sau impotriva deciziei oficialilor.

16.2. Contestatia scrisa impreuna cu o taxa de 100 lei se va depune la secretariatul concursului in maxim 15 minute de la afișarea rezultatelor provizorii. Rezolvarea contestatiilor se va face in urmatoarele 60 de minute.

16.3. Taxa va fi inapoiata petentului, daca contestatia va fi acceptata.

16.4. Oficialii/Comitetul Director vor analiza orice fel de proba (video, inregistrari de pe aplicatii, foto, etc.) in termen de 72 ore dupa terminarea competitiei și va lua masuri pana la descalificarea concurentului sau concurentilor care nu au respectat Regulamentul Competitiei.